Proiect informativ – Drepturile Omului
Drepturile omului sunt “de obicei înțelese ca drepturi inalienabile fundamentale la care o persoana este în mod inerent dreptul pur și simplu pentru ca el sau ea este o ființa umana.” (Sepúlveda et al. 2004, p. 3)
Drepturile omului în viziunea Uniunii Europene
Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul sau fondator, acestea au fost consolidate prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale. Țarile care doresc sa adere la UE, precum și cele care au încheiat acorduri comerciale sau de alta natura cu Uniunea, trebuie sa respecte drepturile omului.
Prin articolul 9 se recunosc drepturile fundamentale ale cetațeanului. Aceste drepturi nu sunt o creație proprie a Uniunii Europene, ci apar ca o recunoaștere și aparare a drepturilor interne respectate în interiorul statelor naționale.
1. Uniunea recunoaște drepturile, libertațile și principiile enunțate în Carta Drepturilor Fundamentale care constituie partea II a prezentei Constituții.
2. Uniunea va adera la Convenția europeana de aparare a drepturilor omului și a libertaților fundamentale. Aderarea la aceasta Convenție nu modifica competențele Uniunii așa cum sunt definite în prezenta Constituție.
3. Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeana de aparare a drepturilor omului și a libertaților fundamentale și care rezulta din tradițiile constituționale comune statelor membre, fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale.
Libertatea personala este aparata și garantata în cadrul U.E. conform dispozițiilor Constituției, precum și libera circulație a persoanelor, a marfurilor, a serviciilor și a capitalurilor și libertatea de stabilire. În domeniul de aplicare a Constituției Europene și fara sa aduca atingere dispozițiilor specifice prevazute de aceasta, este interzisa orice discriminare pe motiv de naționalitate.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a fost proclamata de catre Comisia Europeana, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa. Includerea drepturilor fundamentale ale cetațenilor în Tratatul de la Lisabona presupune faptul ca instituțiile europene și statele membre sunt obligate din punct de vedere juridic, atunci cand pun în aplicare dreptul UE, sa respecte aceste drepturi.
Structura documentului
Preambulul Cartei prezinta hotararea statelor membre de a împartași „un viitor pașnic întemeiat pe valori comune” și declara ca, „conștienta de patrimoniul sau spiritual și moral, Uniunea este întemeiata pe valorile indivizibile și universale ale demnitații umane, libertații, egalitații și solidaritații; aceasta se întemeiaza pe principiile democrației și statului de drept”.
Carta drepturilor fundamentale reunește într-un singur text ansamblul drepturilor civice, politice, economice și sociale ale cetațenilor europeni și ale tuturor celor care locuiesc pe teritoriul Uniunii.
Aceste drepturi sunt descrise în 54 de articole grupate în șase capitole principale: Demnitatea, Libertațile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetațenia și Justiția:
capitolul I: demnitatea (demnitate umana, dreptul la viața, dreptul la integritate al persoanei, interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, interzicerea sclaviei și a muncii forțate);
capitolul II: libertațile (dreptul la libertate și la siguranța, respectarea vieții private și de familie, protecția datelor, dreptul la casatorie și dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gandire, de conștiința și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la munca, libertatea de a desfașura o activitate comerciala, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de stramutare, expulzare sau extradare);
capitolul III: egalitatea (egalitatea în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa și lingvistica, egalitatea între barbați și femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în varsta, integrarea persoanelor cu handicap);
capitolul IV: solidaritatea (dreptul lucratorilor la informare și la consultare în cadrul întreprinderii, dreptul de negociere și de acțiune colectiva, dreptul de acces la serviciile de plasament, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de munca echitabile și corecte, interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de munca, viața de familie și viața profesionala, securitatea sociala și asistența sociala, protecția sanatații, accesul la serviciile de interes economic general, protecția mediului, protecția consumatorilor);
capitolul V: drepturile cetațenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la buna administrare, dreptul de acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatica și consulara);
capitolul VI: justiția (dreptul la o cale de atac eficienta și la un proces echitabil, prezumția de nevinovație și dreptul la aparare, principiile legalitații și proporționalitații infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de doua ori pentru aceeași infracțiune);
Lista de convenții internaționale privind drepturile omului
o Declarația Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite (Paris, 10 decembrie 1948)
o Convenția pentru protecția drepturilor omului și libertaților fundamentale (Roma, 4 noiembrie 1950)
o Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene document
o Convenția privind statutul refugiaților (Geneva, 28 iulie 1951)
o Convenția privind statutul apatrizilor (New York, 28 septembrie 1954)
o Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie (New York, 30 august 1961)
o Convenția internaționala pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasiala (New York, 21 decembrie 1965)
o Convenția internaționala cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptata de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite (16 decembrie 1966)
o Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptata de Conferința generala UNESCO de la Paris (23 noiembrie 1972)
o Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptata de Adunarea Generala a Națiunilor Unite (18 decembrie 1979)
o Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante (10 decembrie 1984)
o Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a Organizației Națiunilor Unite (20 noiembrie 1989)
o Carta europeana a limbilor regionale sau minoritare (Strasbourg, 5 noiembrie 1992)
o Convenția-cadru pentru protecția minoritaților naționale (1 februarie 1995)
o Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane (Varșovia, 16 mai 2005)


